Între 1968 - 1970 creaţia lui Pintea înregistrează procesul unei profunde şi originale particularizări de viziune şi stil, care îl propulsează ferm numele în conştiinţa artistică a vremii. Meditaţiile sale prelungi îl conduc spre o largă diversitate de subiecte ce recomandă evaziunea din real şi cantonarea decisivă în imaginar.

Pusă în serviciul unui act de descoperire şi cunoaştere, fantezia urmăreşte să dezvăluie misterul universului şi misterul uman, folosind ca modalităţi simbolul şi mitul. Astfel de modalităţi îi sunt furnizate de sondarea cu emoţie şi încântare a “realităţilor posibile” aflate în sfera folclorului, mitologicului, teluricului şi cosmosului.

O va face dând curs unui automatism psihic ce potenţează efluviile subiectivităţii, fără a absolutiza - ca suprarealiştii - desprinderea de controlul raţiunii. Are comun cu ei extinderea interesului pentru cercetarea depozitelor de experienţă pe care le pune în lumină visul, rememorarea.

Din lumea de taine a folclorului ne înfăţişează solemne apariţii de motive antropomorfe, zoo şi fitomorfe, imobile, adevărate ideograme constituite ca semne-simbol de dăinuire a unei civilizaţii ancestrale. “Oscilând la început între preocupările grafice şi picturale, Vasile Pintea găseşte în sintetismul grafic modalitatea mai adecvată prin care să-şi exteriorizeze gândirea şi sensibilitatea plastică.

A utilizat diverse tehnici, prin 1960 lucrând în xilogravură, apoi linogravură, litografie şi tuş, pentru a se rezuma în cele din urmă la virtuţile expresive ale acvafortei.

Grafica lui Pintea în jurul anului 1960 îşi dezvăluie caracterul ei militant.

Apropierea de dinamica prezentului este dovedită de o serie de lucrări de o amplă rezonanţă etică şi estetică. De remarcat că abordarea artistică a realităţii o face cel mai adesea depăşind modul ilustrativ, static, facil, sesizând cu supleţe aspectele tipice ale transformării sociale care însumate dau imaginea integrală, veridică, a acestei realităţi.

Spirit reflexiv, graficianul timişorean are nostalgia evocărilorpornitsă tălmăcească bogăţia de fapte şi semnificaţii oferite de fascinanta lume a mitologiei şi folclorului, îşi filtreză şi stăpâneşte emoţia, dând libertate sunetului grav, de nuanţă arhaică.

Severă, expresia acestor tălmăciri, are în tonul ei discursiv ceva ritualic, amintind de formele aspre, primare, ale existenţei. Mobilul cel mai frecvent în toate este iluzia unui zbor perpetuu, simbolizând efortul continuu al făpturii umane spre împlinire.

Stilistic aceste evocări inspirate de universul mitologic şi folcloric, au afinităţi cu frescele bizantine, cele aparţinând spiritului monahal, pronunţat ascetic, cu preferinţă pentru stilizare şi metaforă. Lucrările din ultimii doi-trei ani (executate în aquatinta) îi completează profilul cu automatismul grafic al supralrealismului (o componentă importantă a operei), Vasile Pintea ajungând la o spontaneitate absolută.

Zona se amplifică, orientându-se tot mai obsedant spre dezvăluirea misterului cosmic. Aria sa intră în contact cu o nouă infinit de extinsă şi de însufleţită ... a lumii reale; aceea a energiilor care preced constituirea materiei, a forţelor, care tind să devină forme, a indistincţiei care nu are nimic confuz, obscur, temător, pentru că este faza genetică, elementară şi deci cea mai autentică şi mai vitală a realităţii.

Expresie a unei generoase mobilităţi imaginative, gravurile în acvatinta color realizate pe parcursul a trei ani prolifici (1968 - 1970) fac şi dovada unui profesionalism remarcabil, afirmat printr-o adevărată virtuozitate tehnică.

Aceasta îi permite să treacă uşor de la mărturii aureolate de un parfum arhaic la solaritatea şi efectul enigmatic al unor transparenţe diafane, de la agrestul figurărilor împlântate în negura istoriei şi teluriuc la evanescenţa unor plutiri în inefalabilul cosmic.

Impulsionat de reacţiile presei şi publicului, atât din ţară, cât şi din străinătate, Vasile Pintea va lucra cu sporit elan şi pasiune, cantonându-se în acel spaţiu mirific, definit semnificativ într-o amplă compoziţie drept Continentul meu (tot acvatina color.

Un “continent” pe care-l populează cu sugestive probe ale unor vechi civilizaţii, evocate cu sentimentul comuniunii omului cu întregul univers (Preistorie I, II, III) sau cu veneraţia sinceră faţă de măreţia şi splendorile antichităţii (Strigătul pământului, Deasupra orizontului, Singurătate).

Se degajă din aceste peregrinări şi subtile reconstituiri de climate o nostalgică invocare a perenităţii clasice, teritoriu animat de înalte idealuri şi tonic echilibru psihic. Rostul şi sensul major al acestor “restituiri” metaforice era ambiţionare omului contemporan de a se perfecta pri cunoaştere, faptă şi spiritualizare.

Dar grija de a desăvârşi lucrările cu o exigenţă dusă până la pedanterie purta în sine pericolul de a cădea într-un anume estetism. Şi-atunci, din 1978, reia seria creionărilor spontane, ardente, dinamice, în tuşuri de China, pe care le înnobilează pe alocuri cu volatile tonalităţi în acuarelă şi tempera.

Reprezentările se desfăşoară în jurul unor fabulaţii sau incisive dezvâăluiri ale psihologiei umane. Au fost exerciţii extrem de utile care i-au încălzit mâna şi firea, sensibilizându-l ca peste puţin timp să devină marele ilustrator al unei capodopere a literaturii române şi universale: “Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati ediţia Franceză.

După incisivitate vârtejurilor grafice din “Ciulini” urmează transpuneri mai ponderate, fin decadante. Sub vraja unei învăluitoare tihne se derulează acţiunea din gravurile ultimilor ani, cu aluzii - discret elegiace - la scurgerea timpului (Somnul pietrlor, Ultimul vis).

Efigiile antropomorfe modelate în structura rocilor masive sau iscate din ceţurile unor vetre arse insinuează obsesive sonorităşi ce se propagă din adâncuri. Devenind tot mai numeroase, caligrafierile în tuş-peniţă, efectuate cu simplă virtuozitate, asociate cu fine adumbriri în laviu şi acuarelă, alcătuiesc o cuprinzătoare frescă a umanului, redat cu fraternă şi caldă simpatie.

Maliţia, sarcasmul, spaimele îi repugnă unui spirit senin şi echilibrat, pe care-l pasionează eternul feminin, frumosul peren, cultivarea valorilor care dau sens şi splendoare trecerii noastre prin timp.

Impresionat de palmaresul artistului îl credeam greu accesibil. Nu mică mi-a fost însă surpriza să constat că în pofida unei biografii de invidiat, în Vasile Pintea respiră pur sfiala, neliniştea, ezitarea de a da verdicte.

Vorbeşte cumpănit şi îţi oferă cu naturaleţe amănunte despre lucrări, expoziţii, peregrinări. Are un atelier încăpător, decorat în parte cu obiecte de artă populară veche ce compun o plăcută şi intimă atmosferă românească, cu lucrări proprii, presă de imprimat, zeci de materiale şi utilaje necesare transpunerii.

Plasticieni Timişoreni Ed. Artemis 1992