Pagina oficiala a artistului plastic Vasile Pintea - pictor, grafician, gravor. Portofoliul selectiv de opere: pictura in ulei, acrilic, gravura cu acul, aquaforte, aquatinta, desen in penita, grafica. Ilustratii de carte: Panait Istrati (Ciulinii Baraganului), Mihai Eminescu (Luceafarul), Ion Creanga (povesti)

A trebuit să aşteptăm anul 1981 pentru a avea, în sfârşit “Ciulinii Bărăganului”, cu cincisprezece ilustraţii în acvaforte şi acvatinta, colorate, ale pictorului gravor Vasile Pintea.
180 de exemplare pe “Grand Vélin d´Arches”, numerotate cu 12 suite în negru de prim stadiu, pe hârtie japoneză de Torinoko şi 10 suite definitive pe hârtie Moulin de Larrouque; compuse în Platin corp 18 şi tipărite de Fequet-Baudier, la Paris, în editura Lacourière-Frélaut, pentru ilustraţiile în acvaforte şi acvatina. La 30 noiembrie 1981, lucrarea a fost terminată prin grija lui René Carlier şi a lui Arturo G. Fauvety, din iniţiativa Societăţii “Pharmaciens Bibliophiles”.

Artist ce şi-a dobândit în ultimii ani o binemeritată faimă şi pe plan internaţional, timişoreanul (de adopţiune) Vasile Pintea, originar din Hodoşa-Sărmaş (Harghita), este un fost student al Institutului “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, absolvent din 1957 şi a debutat ca pictor.

Dar grafica l-a acaparat curând, şi astăzi este unul dintre cei mai remarcabili gravori ai şcolii româneşti moderne, acceptat de confraţi celebrii ai străinătăţii ca partener pentru expoziţii de grup.

Activează pe lângă filiala din Timişoara a UAP, şi în atelierul Lacourière-Frélaut din Paris; încurajat de succesele obţinute la Moscova, Tokyo, Barcelona (Juan Miró), Krakow (Biennala de gravură), Katovice (Intergraphica), Basel (Salonul internaţional al sec. XX), FIAC (1975, 76,77), Paris Grand Palais, şi la grafica de carte organizată în capitala Franţei de Biblioteca Naţională dimpreună cu muzeul Louvre, Pintea s-a bucurat de prietenia lui Soulages, Bernard Buffet, Michel Ciry şi Trémois, cu care a şi constituit echipă pentru unele manifestări, începând cu 1975.

Excelent gravor, legat de tradiţie atât prin meşteşug cât şi prin preluări tematice. Pintea nu este totuşi tributar unei concepţii tradiţionale propriu-zise. Artistul face parte din categoria acelor creatori pentru care realuarea nu înseamnă neaparat repetare.

Motivele temaitce sau stilistice, provenind din mitologia folclorică şi arta medievală românească devin prin tratare elemente consubstanţiale, cu o încărcătură simbolică nouă.

Preţiozităţile picturale ale materiei pe care le obţine în acvatinta, dau imaginilor, uneori tulburător onirice, o strălucire nesperată.

Dicţionarul Artiştilor Români Contemporani

Pe Vasile Pintea călător la Roma în anul 1970 când a expus în sala Accademiei di Romania, sub semnul gravului spirit tutelar al lui Vasile Pârvan, l-am regăsit în această lună Mai, pe ţărmurile Mediteranei la Nisa, în ilustraţiile intens expresive ale marelui povestitor român, Panait Istrati.

Delegaţiile de scriitori, oameni de cultură şi de artă prezenţi la Colocviul internaţional care a marcat în mirificul oraş al Sudului începutul manifestărilor în Franţa ale Centenarului naşterii lui Panait Istrati, au admirat îndelung splendidul ciclu al acvafortelor de o subtilă intensitate cromatică ale magistralului grafician care este Vasile Pintea, în desăvârşita prezentare grafică a unei cărţi exemplare, Ciulinii Bărăganului, o operă a celei mai exigente bibliofilii.

Ilustraţiile cuprind 16 gravuri originale pentru ediţia bibliofilă a romanului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati, editată în 180 de exemplare, pentru Societatea Medicilor şi Farmaciştilor Bibliofili din Paris, 1981, pe hârtie Grand Vélin d'Arches.

Gravurile sunt realizate în tehnologie acvaforte(aquaforte) şi acvatinta(aquatinta), pe cupru, cu două plăci. Suitele de artist s-au imprimat pe hârtie Moulin de Larroque şi hârtie Japon Torinoko.

Exemplare rezervate:
Biblioteca Naţională a Franţei
Biblioteca Academiei Române
Biblioteca Universităţii Nisa
Biblioteca Regală Bruxel
Biblioteca Panait Istrati Brăila
Biblioteca Muzeului Literaturii Române Bucureşti.

Exemplare disponibile:
- Suita pe Japon Torinoko şi Moulin de Larroque
- Un exemplar original din ediţia bibliofilă

Artele au o infinitate de reguli interioare, uneori inefabile, uneori greu descifrabile rezonanţe. Cu toate acestea, orice artist de vocaţie sau de geniu îşi crează reguli proprii, sporind mereu a lumii taină, cum zice Lucian Blaga. Fără această iconoclastie şi fără această revoltă faţă de sine, artistul autentic nu poate respira în zonele alpestre, mereu mai înalte şi, adesea, necunoscute, dacă nu în spaţiile infinite ale unor universuri pe care el însuşi, artistul, le crează. Pictorul Vasile Pintea se află, de câteva decenii, în această confruntare cu sine.

Expoziţia prezentată la Muzeul Banatului din Timişoara este într-un fel, o retrospectivă fără de a convoca, la adunarea lucrărilor pictorului, pânze aflate în colecţii ale unor muzee sau colecţii particulare. Cum ar spune Tudor Arghezi, această expoziţie e o treaptă (Cartea mea-i, fiule, o treaptă).

Vasile Pintea este unul dintre remarcabilii noştri pictori şi graficieni şi a încercat să silabisească ceva din ceea ce nu se prea poate desluşi în misterele artei înfăptuite de marii artişti ai acestor ani, adunaţi prin marile capitale ale culorilor însufleţite, nu se ştie prin ce har, să zboare şi să propună sugestii sau sensuri la care omul nu se gândise până să le întâlneasca truda artistică.

La o primă incursiune în galerie, vom identifica patru familii, grupe, mai bine zis patru contexte tematice în prezentul demers al lui Vasile Pintea. Primul grupaj e reprezentat de spaţiul văzut, peisagistic; dar peisajul e atât de bine obiectivat plastic, încât e necesar a-i defini coordonatele. Mai întâi e vorba de o mare varietate în compoziţie şi de o izbutită definire a atmosferei ambientale, prin vitalitatea vibrantă a câmpului, vegetaţiei, căminelor, alcătuind toate o unitate, mai ales prin dialogarea reciprocă.

În al doilea rând, prin subtilitatea şi transparenţa în conturarea planului îndepărtat, rezultat din îmbinarea misterioasă a ultimului relief cu cerul şi, mai ales, polivalenţa ambianţei emoţionale, extinsă de la exuberanţa brügeliană, la intimismul lui Ressu sau Viorel Mărginean şi până la nostalgiile lui Utrillo; toate aceste alternative-şi încă multe altele intermediare-le identificăm mai ales în peisajele hibernale ale lui Vasile Pintea.

Cel de-al doilea motiv e reprezentat de scenariul oniric, peisajul imaginar, antipodic, ba chiar aluziv-galactic; acestea sunt, în fapt, luări în posesie ale unor fragmente care se plasează dincolo de spaţiul bănuit.

Fără îndoială că este reciproc avantajoasă o colaborare între un artist important şi o instituţie muzeală de prestigiu, în cazul de faţă între pictorul şi graficianul de renume internaţional Vasile Pintea şi Muzeul de Artă din Braşov.

Cu un palmares deosebit, având la activ expoziţii în muzee şi galerii de artă din Europa, cele două Americi şi Asia, a făcut parte din grupul de la Paris al Atelierului Lacouriere-Frelaut, alături de artişti renumiţi precum Miro, Soulages, Bernard Buffet, Michel Ciry, Zao Wou Ki, Lardera şi alţii în aceeaşi măsură pictor şi gravor, artistul este psihologic vorbind un clasic pentru care lumea este înţeleasă ca o nesfârşită posibilitate de a contempla şi înţelege, iar disciplina creaţiei nu este actul dureros al facerii, cu o rezultantă necesară al unei nelimitate bogăţii interioare.

O pictură somptuoasă, cu preţiozităţi rafinate, o viziune dirijată de o percepţie cromatică a lumii reverberată într-o extraordinară bogăţie de nuanţe este ceea ce înfăptuieşte artistul în pânzele sale, într-o sinteză cromatică de o netăgăduită forţă şi sensibilitate.

În faţa timpului artistul rămâne imun şi se disociază de om, purtătorul real al vârstelor. Vasile Pintea aniversează în acest an şase decenii de viaţă. Întreaga lume propusă de el a pornit de aici, din atelierul său, ale meditaţiei şi dramei sale. Aici şi-a conturat universul cu migală de artizan, linie cu linie, tuşă cu tuşă; aici s-au reîntors în el amintirile toposului ancestral pe care le poartă cu sine.De aici pornesc spre ceilalţi, spre o întreagă lume, faptele de măiestrie, ce ascund sub forma bucuriei, tensiunea lăuntrică, voinţa de a creea.

Probabil că nu e o exagerare să scriu că “istoria” artei plastice timişorene din ultimii 50 de ani se poate scrie pornind şi de la datele evoluţiei graficianului şi pictorului Vasile Pintea.

În fond, generaţia lui, alcătuită din nume de rezonanţă ale plasticii româneşti: Diodor Dure, Victor Gaga, Simion Lucaciu, Petru Jecza şi alţii a pus piatra de temelie şi a construit, pe parcursul deceniilor, un templu maestos al artelor frumoase în această bătrână cetate în care au adăstat, în anii interbelici, vremelnic sau într-un timp mai îndelungat: Catul Bogdan, Romul Ladea, Corneliu Baba, Julius Podlipny şi alţii.

Vasile Pintea a debutat ca pictor, şi-a creat faimă internaţională ca grafician, apoi s-a reîntors, la maturitate, la prima lui dragoste – pictura. Premii naţionale şi internaţionale i-au răsplătit (nu destul!) talentul, credinţa în destinul artei sale, travaliul sisific.

Pornind de la pictură, păstrând culoarea, Vasile Pintea s-a dedicat gravurii afirmându-se printre cei mai reprezentativi gravori ai României, reuşind totodată, prin câteva expoziţii în stăinătate, personale şi de grup, să devină larg cunoscut şi solicitat.

La începutul activităţii sale a fost atras de izvoare folclorice, de viaţa satului, de idealuri sociale; cu timpul el a căutat semnificaţii mai generale şi larg umane. “Pintea realizează un limbaj emoţional, care-şi păstrează un mister ca urmare a accesului spre profunzimi. El are o grijă deosebită pentru aspectul spiritual, grav, elevat al gravurii, de unde şi preocuparea pentru ingeniozitatea şi acurateţea execuţiei. Lui Pintea nu-i plac aparenţele exacte, le consideră sclerozate. Preferă respiraţia largă, mişcarea, gestul subiectiv al interpretării, fantezia suverană.

Gravurile lui Pintea metamorfozează stări ale spiritului său, uneori suspendate şi fuzelate în claritatea lor de dorinţa de a pătrunde în esenţa fenomenelor. Temele sale sunt apariţii, evocări lirice şi filozofice în infinitul cerului. Spaţiul se dizolvă în umbră, în magia tonurilor surde şi a rafinamentului griurilor.

În ultimii ani evoluţia viziunii lui Vasile Pintea poate remarca un surprinzător proces de maturizare creatoare, una dintre complexele şi bogatele maturizări estetice din întreaga noastră creaţie grafică. Evoluţia artistului n-a fost explozivă.

Nu avem de-a face cu ceea ce numeam mai demult “o maturitate prematură”, căci aceste maturizări premature nu posedă ceea ce este esenţial în evoluţia unui talent autentic: o suficient de profundă asimilare creatoare, mai exact spus recreatoare, secundând intima cultură plastică indispensabilă.

Între 1968 - 1970 creaţia lui Pintea înregistrează procesul unei profunde şi originale particularizări de viziune şi stil, care îl propulsează ferm numele în conştiinţa artistică a vremii. Meditaţiile sale prelungi îl conduc spre o largă diversitate de subiecte ce recomandă evaziunea din real şi cantonarea decisivă în imaginar.

Pusă în serviciul unui act de descoperire şi cunoaştere, fantezia urmăreşte să dezvăluie misterul universului şi misterul uman, folosind ca modalităţi simbolul şi mitul. Astfel de modalităţi îi sunt furnizate de sondarea cu emoţie şi încântare a “realităţilor posibile” aflate în sfera folclorului, mitologicului, teluricului şi cosmosului.

O va face dând curs unui automatism psihic ce potenţează efluviile subiectivităţii, fără a absolutiza - ca suprarealiştii - desprinderea de controlul raţiunii. Are comun cu ei extinderea interesului pentru cercetarea depozitelor de experienţă pe care le pune în lumină visul, rememorarea.

Pentru evoluţia permanentă a culturii sau a unor aspecte ştiinţifice ori spirituale europene (azi se zice “occidentale”!) România şi-a adus o contribuţie valoroasă în domenii din cele mai diferite (ştiinţă, tehnică, artă, literatură, politică, istorie etc.). Însă uitarea a devenit “acoperişul” multor alte intenţii sau teorii chiar din partea unora consideraţi, până nu demult, părtaşi ai unor cauze comune!

Am descoperit, nu demult, un dublu exemplu semnificativ, deşi cam ascuns în uitarea noastră “culturală”. E vorba de o realizare a marelui artist-grafician Vasile Pintea din Timişoara, ca şi de soarta unui scriitor uitat...

Primul a ilustrat cu mulţi ani în urmă opera literară a lui Panait Istrati, intitulată “Ciulinii Bărăganului”, scriere mult apreciată de cititorii de limbă franceză...

Fără a renunţa la figurativ, arta de azi a lui Vasile Pintea tinde spre suprafeţe neliniştite, în al căror amalgam caută o dominantă de mişcare şi de culoare. În acest sens, se aspiră la o sinteză a suprafeţei, adâncind elementul primordial.

În lucrările cele mai expresive există o nostalgie pentru arhaic, teme ale naşterii, ale zborului, ale cosmosului, ale lumilor astrale sau zonelor de mitologie românească, de ev mediu românesc, sau, mai departe, de mit românesc. sunt teme care cultivă cu predilecţie structurile puternice, în care arheologul (vezi Stelă, Eternitate, Luna, Pământul sau Preistorie) se statorniceşte în prim-plan.

Ele reflectă apetitul pentru sculptural, pentru eroziuni şi glori, pentru ruperi de materie care sună cu vuietul ei primordial, uneori înspăimântător, ca în “Sfîrşitul mitului” sau “Cosmică”.